O pauza...

Zilnic suntem supusi unui anumit stres.
Fie ca e vorba de locul de munca, unde ne ocupam cu bani, oameni, animale, flori sau dinozauri, fie la scoala (aia dintre noi care inca se mai duc), acasa (parintii, pt cei care nu si-au luat zborul din cuib, pot fi un stres major) sau in orice alta situatie sau locatie, stresul se instaleaza. Nu avem cum sa ne impotrivim. Nici nu realizam in majoritatea cazurilor, si uite asa ne trezim cu probleme pe cap, dureri de creier, cearcane, peri albi si sictir total.

Stresul este o boala. Neoficial, dar este. Si nu prea are tratament eficient. Decat in anumite cazuri, insa nu putem acuma sa strangem toti banii disponibili, sa furam din portofelu lu' mama si sa fugim pe o insula retrasa, plina de plamieri si nisip fin, unde nucile de cocos te lovesc in cap in timp ce tragi un pui de somn in hamac. Nu, asta e un vis departe de realitate.
Tot ceea ce putem face, este sa ne retragem intr-un loc (alegeti voi unul, pt mine castile pe urechi in fotoliu) si sa ne lasam grijile de-oparte pentru macar o ora, sa ne imaginam ca totul este perfect si ca suntem inconjurati de prieteni, ca nimic nu ne poate afecta starea de spirit , toate acestea sa le savuram din plin. Fiindca in scurt timp, realitatea dureroasa ne va lovi in tample, cu primul sunat de telefon, prima alarma a unei masini parcate pe locul altcuiva sau ticaitul unui ceas de perete, parca intentionat indicand timpul trecator. Momentul de liniste se va epuiza, vom realiza ca maine este o alta zi in care trebuie sa ne zbatem s-o ducem la capat, poate maine va fi ziua in care vom ceda.

Nu se stie niciodata cand totul se prabuseste. Picajul este atat de brusc, incat nu realizezi ce se intampla, cum de ti se intampla tocmai tie, care cu o zi inainte erai bine-merci, de la ce a pornit si cand se va termina. Poate nu are finalitate, poate redresezi aripile, ramane de vazut.
Cert este ca a inceput, si daca asa se prezinta, nu este deloc placut.
Nu vrei nimic, totusi simti nevoia de ceva, nu poti sa te exprimi in asa fel incat sa nu-i ranesti pe cei din jur, ceea ce simti este un mare semn de intrebare, valorile morale nu mai exista, esti cu totul alta persoana. Absenta, inchisa intr-un univers paralel, unde trairile, emotiile si reactiile de altadata au disparut, cheia fiind aruncata intr-un colt al mintii tale, unde nimeni nu are acces. Si totusi cum scapi din acest mister, unde ceata este indeajuns de groasa incat nu mai vezi nimic nicaieri, totul este un mare gol.

Dar parca exista speranta. Asta te face sa mergi inainte, lupti din rasputeri sa dai un raspuns si reusesti. Aproape ca a trecut, mai e un pic, dar imaginea se limpezeste. Devine tot mai clar ce se intampla cu tine, si primesti ajutor, sprijin, incredere.

Gata, a trecut. Rasufli usurat. Si iei o pauza...

-gandurile acestea au fost asternute pt o persoana speciala : stii ca te iubim si-ti suntem aproape...