"Luptam pana cadem..." A.B.

Pregatirile de lupta erau pe sfarsit.
Armurile de un Luciu in care iti puteai vedea barba sura, nasul borcanat si ochii ceacari, atat de curate erau. Caii tesalati, pur-sange arab, pregatiti sa indure cele mai groaznice lovituri de lance, avand pe ei armuri sofisticate cu matasuri dintre cele mai fine, totul parca era rupt din basm. Vitejii erau trei la numar, doi cavaleri si o printesa, iscusita in trasul cu arcul, cu o dexteritate atat de mare incat putea nimeri de la posta Titan albina poposita pe o floare in parcul Cismigiu. Unul dintre cavaleri, bun manuitor de sabie si palos, nemuritor la origini, insa cu o slabiciune nedescoperita de nimeni, iar celalalt detinand o forta coplesitoare in pumnii zdraveni, batuti de lupte si de vreme, cu un buzdugan ciobit de-atatea capete sfaramate. Armurile nu erau unele obisnuite, aveau puteri magice, infaptuite din solzi de dragoni disparuti , ramase mostenire din mosi-stramosi pe vremea cand mesterii erau greu de gasit in acele tinuturi. Moralul era ridicat, darzenie si vitejie aveau deja din bataliile castigate, nimic nu ii putea opri.

Momentul dramatic era in apropiere. Frica nu era nici pe departe ceea ce simteau ostenii. Strigatul de lupta ("luptam pana cadem") le tot revenea in minte, atat de clar si izbitor, incat nu-si puteau lua gandul de la el.
Fara a mai sta la vorbe, trecura la fapte, si incalecara pe cei 75 de cai putere, cu un singur scop. Doborarea gigantului adormit din cetatuia Brasovului, cunoscut pentru raidurile prin oras, in goana dupa odraslele satenilor. Capcaunul obisnuia (trezit din somnul sau dulce de tinerii flacai ce se maimutareau in mijlocul cetatii pe sunete demonice), sa coboare in oras, in cautarea neghiobilor ce l-au trezit, spre a-i infuleca dintr-o singura inghititura. Frica dainuia pe strazile brasoavelor precum ceata pe strazile londrelor. Nici tipenie de om in miez de noapte.

Erau ceasurile opt moment in care cei trei viteji poposira la han. Drumul lung devenise obositor, era timpul sa-si aseze oasele pe o blana de urs, un pocal de vin si-o halca de carne. Zis si facut. Trecu un ceas, trecura doua, veni momentul sa paraseasca barlogul, in cautarea bestiei. Si uite asa, o luara ei la pas, zalele zuruind crunt, cu o lene miseleasca. Drumul era anevoios dar cautarea dihaniei trebuia dusa la bun sfarsit. Intreband un olog lipsit de vedere si dantura, acesta le arata drumul spre livada, locul unde a fost zarit gigantul ultima oara.
Fara izbanda insasi, piatra fiind singurul lucru intalnit pe calea livezii.
Un pic demoralizati, ei luara drumul poienii, alt indiciu spre gasirea trufasului. Iarasi, fara succes, spre poiana gasind numai flacai si satence, dornici de o clipa de romantism la lumina lunii.

Era timpul sa se intoarca la han, proviziile fiind pe terminate, spiritul scurgandu-se din trupurile lor precum sangele prin rana provocata de palos.
Dupa ce si-au recapatat fortele, miracolul s-a intamplat :
Alti patru cavaleri in cautare de zdrahon ii luasera urmele, si erau pe punctul de a-si intersecta caile. Astfel, reintregindu-se ostirea, sapte voinici precum cei sapte magnifici au pornit spre cetate. Ajunsi acolo fura intampinati de singurul supravietuitor atacului bestiei, cu sucul vietii curgandu-i de la tample pe pieptul dezgolit, spre vintre, bolborosind ceva in maghiara. Era clar, capcaunul se afla inauntru, incoltit fara scapare si cu muzica demonica in urechi, mai era nevoie de un palos puternic la gat, un buzdugan izbitor la teasta, si-o sageata fix in inima. Dupa toate acestea, capul urma sa-i stea unde i se aflau picioarele. Dar pentru ca lupta sa ia loc, mai era nevoie de un drum la han, forte noi, merinde, ascutirea sabiilor si aprinderea tunurilor. Fiindca numai asa puteau sa doboare cetatea, cu tunurile.

Unul dupa unul, masinariile distructive se duceau pe apa sambetei, fiindca se apropia ziua de duminica. Parcurile deveneau din ce in ce mai primitoare, strazile din ce in ce mai neincapatoare, si drumul cu cat mai intortocheat, cu atat mai plin de ciudatenii.
Duminica sfanta, zi in care lumea se lasa de orice munca ar avea de facut, se catara pe acoperisul unei case parasite, in asteptarea scoborarii stelelor si bineinteles, a ursului ...

Va urma