Tuesday, March 13, 2007

Pitici

Am boala pe oamenii din metrou. Si dimineata, cand pleaca la munca, si seara cand se intorc. Sunt urati, put si aproape ca ma deprima. Se tarasc prin transportul in comun subteran cu telefonul lor muzical dat la maxim, pe post de acordeon, scobindu-se in ureche cu unealta lor preferata, unghia de la degetul mic. Partea buna? In RATB e mai rau.

Dupa ce:

- un mos a tinut sa-mi povestesaca, vreme de 3 statii, ca vine de la Brasov sa inregistreze echipa locala de sah in campionatul national, la federatie, in ultima zi, in ultimul ceas, si ca deja e in intarziere si habar nu are unde e federatia, moment in care am varsat o lacrima, din ureche, pentru miscarea sahista brasoveana. Oare exista violenta in sah? Fault? Nu-ti convine cum a mutat adversarul? Pleau! Pion in gat.;

- si un alt mos mi-a vazut legitimatia de serviciu cu care ma jucam si tinea mortis sa imi spuna cum firma la care lucrez este responsabila pentru moartea neagra, topirea calotelor polare si viitoarea preluare a puterii mondiale de catre cartite modificate genetic. I-am spus ca sunt un simplu paznic si ca n-am treaba cu masinatiunile din birourile de la ultimul etaj.

.. am avut iarasi deosebita placere ca, vreme de 3 statii, sa fiu martorul unui moment deosebit. Ce poate fi mai frumos decat o tanti trecuta de varsta a 4-a care a descoperit minunea tehnologiei si o pune in aplicare jucand Sarpe pa telefon. La viteza 1. Cu mine langa ea.


De felul meu antisocial, nu imi place sa ma holbez in dreapta sau in stanga, in ziare sau in pagini 5. Eu folosesc metoda ‘am o dimineata proasta’. Daca expresia fetei e cat de cat fixa si suficient de sictirita, riscul de a fi deranjat de fosti, actuali sau viitori asa-zisi colegi (a se citi drone) este minim. Dar tanti de langa mine a reusit sa-mi acapareze atentia complet. Nu stiu cata lume stie, dar Sarpele la viteza 1 nu se misca. Decat o data pe minut. Si atunci te anunta inainte. “Vezi ca o sa fac la dreapta. Vezi ca mai e putin. Acusi fac la dreapta. Ceea ce ar trebui sa stii din moment ce tu ai apasat pe tasta. Hai, facem la dreapta? Esti gata? 1, 2.. 2 si-un pic. 3 fara un sfert. 2 si sase septimi. 3 fara caciulita. Tre. Treeeeeeeeeee. Trei.”

Fascinant. Unde mai pui ca am vazut ca o sa moara cu o ora inaintea ei. Am fost la un pas sa-i smulg telefonul din mana. As fi asteptat cu interes intalnirea cu baietii de la Scorseze Security. Ca intre paznici. Oare ei stiu ca Scorseze nu se scrie asa? Sau ca Scorsese a luat in sfarsit Oscarul, la a 6-a nominalizare, pentru ca toata lumea stie ca nu o mai apuca pe a 7-a? Pentru ca o sa moara. E batran.

Ceea ce ma aduce, firesc, la viata ascunsa a mogulului media Ovidiu Lipan, infatisat mai sus intr-o imagine apoteotica. Baterist, om cu par alb si rochii de aceeasi culoare, proprietar de teatre. Doua. Care ii poarta numele. Manipulandu-i din umbra pe cei mai tineri membri ai societatii noastre, inserand in piesele de teatru mesaje subliminale precum mugur (de marijuana) de fluier sau ochi negri, ochi de (am avut si vom avea mereu boala pe) tigan. Om malefic, personaj al lumii interlope, cel zis Tandarica, cu moaca lui de Getafix, merge peste tot insotit de ansamblul muzical de badigarzi “10 prajini”, numiti astfel pentru ca sunt 10 flacai. Cat niste prajini. Feriti-va de omul in alb, caci el aduce pierzania. Rochia aia alba ascunde mai mult decat o burta. Sa nu ziceti ca nu v-am zis.